Adolf Hitler

Adolf Hitler (* 20 aprilie 1889, Braunau am Inn, Austria - † 30 aprilie 1945, Berlin), lider al Partidului Naţional Socialist German, cancelar al Germaniei din 1933, iar din 1934 conducător absolut ("Führer") al Germaniei, a fost unul din cei mai cruzi dictatori din istoria omenirii. Ajuns la putere la începutul anilor 1930 odată cu ascensiunea nazismului în Germania, Hitler a iniţiat izbucnirea celui de Al Doilea Război Mondial şi a instituit exterminarea în masă a evreilor şi a adversarilor săi politici.

Tineretea

Adolf Hitler s-a născut la 20 aprilie 1889 în Braunau pe Inn, în partea de vest a Imperiului Austro-Ungar. În şcoală nu s-a remarcat, fiind elev mediocru. După moartea părinţilor, în 1907, s-a mutat la Viena unde a încercat să se înscrie la cursurile Academiei de Arte Frumoase, încercare ce s-a soldat cu un eşec. Timp de şase ani a dus o viaţă mizeră în cele mai sărace cartiere ale oraşului, singura sa sursă de venit fiind ilustratele cu diferite clădiri din Viena, pe care le picta şi vindea în cafenele. La Viena a căpătat concepţiile pe care le va pune în aplicare când va ajunge cancelar al Germaniei. Sătul de „babilonia de rase“ vieneză, a plecat în mai 1914 într-un oraş „cu adevărat german“, München. Odată cu începerea Primului Război Mondial, s-a înrolat în armata germană, obţinând decorarea cu Crucea de Fier clasa I. Sfârşitul războiului l-a surprins într-un spital, fiind rănit în urma unui atac cu gaze al englezilor. După terminarea războiului, Hitler şi-a schiţat deja în minte ceea ce urma să devină naţional-socialismul. O gândire bazată pe un anti-semitism crud şi o orientare rasistă asupra societăţii şi a valorilor ei (Volksgemeinschaft, "comunitatea etnică"). În anul 1919, a devenit agent al departamentului politic al armatei bavareze, prilej cu care a intrat în contact cu Partidul Muncitoresc German. Micul partid, în ciuda numelui, nu era o mişcare de stânga, ci sprijinea ultranaţionalismul, antisemitismul şi anticapitalismul. Hitler s-a înregimentat politic, devenind în scurt timp membru al comitetului executiv. Energia şi talentul său propagandistic şi oratoric l-au impus, astfel că Hitler, alături de fondatorul partidului, Anton Drexler, a formulat programul politic în februarie 1920. Tot atunci s-a hotărât şi schimbarea denumirii partidului în Partidul Muncitoresc Naţional-Socialist. Astfel s-a deschis drumul ascensiunii la putere a lui Hitler....

Ideologia naţional-socialismului

Ideologia nazismului nu s-a bazat de la bun început pe ideile lui Hitler, el doar preluând idei de la cei care se numeau teoreticieni rasiali şi care, la sfârşitul secolului al XIX-lea, exprimaseră concepte noi ca: rasa ariană, puritatea rasei. Conform acestor concepţii, omenirea este alcătuită în baza unei ierarhii valorice a raselor, iar viaţa nu reprezintă altceva decât „supravieţuirea celor adaptabili”. Poporul german era considerat superior, făcând parte din "rasa ariană". Lui îi revenea şi sarcina de a menţine puritatea rasei şi de a subjuga rasele inferioare evreii, ţiganii, slavii şi rasele de culoare). Hitler considera comunitatea evreiască drept cancer ce roade trupul Germaniei. „Alterarea sângelui şi deteriorarea rasei reprezintă singurele cauze care explică declinul civilizaţiilor străvechi. Niciodată războiul nu a ruinat naţiunile. În această lume oricine nu este de origine sănătoasă poate fi considerat pleavă”. Slăbită de efectele Primului Război Mondial, cât şi de condiţiile foarte grele (reparaţii de război) impuse prin Tratatul de la Versailles, Germania s-a prăbuşit într-un dezastru economic greu de imaginat. Plăpânda democraţie (Republica de la Weimar) nu putea face faţă acestei crize, populaţia devenind din ce în ce mai săracă şi nemulţumită. După declanşarea marii crize economice în 1929, numărul şomerilor a ajuns la circa şase milioane. Din păcate pentru evoluţia ulterioară, puterile învingătoare în Primul Război Mondial nu au fost capabile să înţeleagă că o ţară umilită nu poate fi pol de stabilitate. Condiţiile impuse Germaniei nu aveau cum să fie acceptate de o populaţie flămândă şi sătulă de război, dar foarte mândră. Efectele s-au dovedit a fi fatale. Din mijlocul sărăcimii s-a ridicat cel ce avea să dezlănţuiască douăzeci de ani mai târziu infernul în Europa.

Ascensiunea la putere

Încă de la începuturile carierei politice, Hitler era conştient de puterea propagandei, totul fiind foarte bine pus la punct. Din aprilie 1930, responsabil cu propaganda a fost numit Joseph Goebbels, care a folosit cu succes noile tehnici, afişele electorale cât şi radioul. Au fost închiriate avioane şi maşini de lux pentru deplasarea mai rapidă a lui Hitler în cât mai multe locuri. Toate aceste eforturi au avut efectul scontat, dar un mare merit la succesul naziştilor, l-a avut absenteismul electoratului la urne. Succesul obţinut de partidul său la alegerile din 1932 l-a încurajat să nu accepte nici o altă funcţie decât cea de cancelar. Întâlnirile dintre Hitler şi preşedintele Hindenburg, nu au dus la nici un rezultat. A urmat o perioadă tulbure în viaţa politică germană, culminând, totuşi, la 30 ianuarie 1933 cu numirea în funcţia de cancelar a lui Hitler. În scurt timp, naziştii au preluat toate funcţiile de conducere, atât în Parlamentul german (Reichstag), cât şi în economie. În martie 1933, Hitler s-a hotărât să propună noului Parlament Legea de împuternicire (Ermächtigungsgesetz), care prevedea înlăturarea procedurilor şi legislaţiei parlamentare şi transferarea puterii depline cancelarului şi guvernului său, prin asumarea de prerogative dictatoriale. Cu ajutorul mulţimii adunate în stradă şi a terorii instaurate de "Batalioanele de Asalt" sau SA (Sturmabteilung) şi a celeilalte organizaţii paramilitare, SS (Schutzstaffel, “Eşalonul de protecţie”), legea a fost adoptată cu 444 de voturi pentru şi 94 împotrivă. S-a deschis astfel calea către dictatura totalitară.

Antisemitismul

La baza politicii iniţiate de Hitler şi de partidul său s-a aflat ura rasială şi antisemitismul. Ura profundă faţă de evrei a reprezentat tema dominantă a carierei politice a lui Hitler. Care sunt motivele care au stat la baza acestei mânii bolnave? E greu de spus. S-a speculat foarte mult pe marginea acestei probleme, dar nimeni nu a putut găsi un răspuns satisfăcător. Să fi fost din cauza unei prostituate evreice, care l-ar fi îmbolnăvit de sifilis în tinereţe? Puţin probabil. Cea mai plauzibilă explicaţie ne-o oferă Geoff Layton în lucrarea sa „Germania: Al Treilea Reich, 1933-1945”: „Hitler a fost produsul, şi nu creatorul unei societăţi deja infestate. În orice caz, ar fi eronat să-l considerăm un antisemit oarecare. Ura faţă de evrei era obsesivă şi vindicativă şi i-a influenţat întreaga filosofie politică. Că el a fost în stare să o pună în practică, nu poate fi explicat decât prin circumstanţele singulare ale Germaniei postbelice: umilinţa de la Versailles, problemele grave de ordin socio-economic dintre anii 1918-1923 şi 1929-1933. Într-o astfel de situaţie, Hitler a fost în măsură să exploateze existenţa unei ostilităţi latente împotriva evreilor şi să o transforme într-o politică radicală a urii”. Oricâte explicaţii s-ar încerca, faptele şi cifrele sunt covârşitoare: numărul oamenilor ce au căzut victime politicii hitleriste este tulburător. 6 milioane de oameni şi-au găsit sfârşitul în lagărele morţii de la Auschwitz, Chełmno, Majdanek, Treblinka ori în ghetoul din Varşovia. Politica rasială a fost introdusă de Hitler în mod treptat, tocmai pentru a amăgi opinia publică internaţională. La 15 septembrie 1935 s-au dat primele legi rasiale, intrate în istorie ca Legile de la Nürnberg. Acestea prevedeau că „este cetăţean al Reich-ului acea persoană care este de origine pur germană”; totodată se interziceau căsătoriile dintre evrei şi etnicii germani, cât şi relaţiile extraconjugale. La 9 noiembrie 1938 au fost adoptate primele măsuri fizice împotriva evreilor prin pogromul generalizat pe tot teritoriul Germaniei. În aşa-numita "Noapte de cristal" (Kristallnacht) au fost distruse case, magazine şi sinagogi, iar 100 de evrei au fost omorâţi şi circa 20.000 trimişi în lagăre de concentrare. Punctul culminant al crimelor a fost atins odată cu Conferinţa de la Wannsee a unor personalităţi ale partidului nazist şi ale guvernului, în cadrul căreia aceştia au decis "Soluţia finală în chestiunea evreiască", la cererea expresă a lui Hitler. Anumite zvonuri susţin că Hitler însuşi ar fi fost evreu, şi anumite chestiuni personale i-ar fi dezvoltat ura. Studiile de specialitate nu le-au găsit vreun teme.

Decăderea celui de-Al Treilea Reich

Împingerea Germaniei în război a fost, de fapt, primul semn al declinului lui Hitler. Cu toate victoriile de început dintre anii 1939-1941, Hitler a făcut marea greşeală de a-şi subestima inamicii, Marea Britanie şi Uniunea Sovietică, precum şi greşeala de a începe un război pe două fronturi, cu aceste două puteri. Orbit de succesele înregistrate de "războiul fulger" (Blitzkrieg), Hitler a dat semnalul „Operaţiunii Barbarossa”, care prevedea invadarea Uniunii Sovietice printr-o campanie rapidă, înainte de venirea iernii. Invazia s-a petrecut la 22 iunie 1941 şi a însemnat începutul sfârşitului. Luna decembrie a aceluiaşi an a dat lui Hitler o nouă lovitură: au intrat în război SUA. Înverşunarea sovieticilor, noroiul şi frigul au oprit înaintarea Germaniei. Hitler a rămas convins că victoria finală este posibilă , ceea ce dovedeşte că-şi pierduse clarviziunea militară ce îl caracterizase la începutul războiului. În 1943, armata germană se afla în defensivă, pierzând iniţiativa şi, treptat, toate visurile bolnave de preamărire ale lui Hitler s-au sfârşit, lăsând în urmă o Europă distrusă şi şaizeci de milioane de victime. La 30 aprilie 1945, când soldaţii sovietici se aflau la doar un kilometru distanţă, Hitler s-a sinucis . În mai 1945, Germania era total ruinată, şi nicidecum o „Germanie mare” care să distrugă Rusia bolşevică şi care să creeze o nouă ordine mondială, bazată pe conceptul supremaţiei arienilor.